Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS) avertizează că mereu situațiile de criză (epidemii, războaie, conflicte sociale etc.) sunt însoțite de creșterea criminalității, în special a furturilor și a actelor de violență. ARTS atrage atenția că în contextul actual, în care forțele de ordine sunt ocupate cu impunerea măsurilor de carantină şi a celor prevăzute în ordonanţele militare este posibil să crească numărul de furturi din locuințe, sedii de firmă, obiective păstrătoare de valori. ARTS recomandă utilizarea sistemelor de securitate, cu precădere a celor care permit supravegherea și avertizarea de la distanță.
Restricțiile de circulație impuse prin ordonanțele de urgență fac necesară extinderea şi utilizarea pe scară largă a serviciilor „remote” pentru verificarea, întreținerea dar şi punerea în funcțiune a sistemelor de securitate. De altfel, anticipând cumva evenimentele prezente, de mai bine de 3 ani, EURALARM, organizația europeană din care face parte și ARTS lucrează la elaborarea unui standard european de „remote services”, standard care este în faza de aprobare. Acest standard va deschide calea utilizării pe scară largă a serviciilor tehnice de la distanţă şi care va aduce economii, operativitate, control şi funcţionalitate în folosul Utilizatorilor dar şi Companiilor.
Avem deja tehnologiile necesare utilizării „serviciilor remote”, marea majoritate a echipamentelor sunt capabile să fie controlabile „la distanţă” iar tehnicienii şi inginerii noştri dar şi Beneficiarii, trebuie să înveţe să utilizeze facilităţile oferite de noile tehnologii. Dacă până acum nevoia serviciilor tehnice la distanţă era impusă de dificultatea de a te deplasa datorită traficului şi costurilor aferente transportului, iată că acum acestea sunt necesare în special datorită restricţiilor de circulaţie şi de teama contaminării personalului tehnic. În contextul măsurilor restrictive privind prevenţia răspândirii COVID 19, deja în unele state se utilizează pe scară largă tehnologiile video necesare monitorizării la distanță a persoanelor, inclusiv a temperaturii și a traseului pe care acestea se deplasează în limita de supraveghere. Acest lucru este extrem de util în spații cu tranzit mare de persoane precum stații de metrou, aeroporturi sau gări dar şi pe străzi şi în spaţiile aglomerate. Metoda poate fi foarte eficace în depistarea și localizarea posibililor purtători de virus şi sunt date care confirmă rezultate foarte bune.Liviu Mateescu, Președinte ARTS
ARTS recomandă autorităților dar şi tuturor companiilor şi instituţiilor, ca în lupta lor de a împiedica răspândirea epidemiei cu virusul Covid-19:
- să implementeze şi să folosească pe scară extinsă sistemele de control acces ce au la bază în special tehnologiile de identificare biometrică la distanţă cum ar fi cele video de recunoaştere facială;
- să incurajeze şi să implementeze metode ”touchless” de validare a tranzacțiilor de plată, a taxelor și impozitelor precum și a plăților de la distanță;
- să încurajeze şi să susţină învăţământul „la distanţă” prin mijloace moderne de telecomunicaţii şi platforme dedicate; este o bună perioadă când anumite categorii de angajaţi pot avea acces la acest sistem modern de învăţământ;
- să folosească şi să încurajeze utilizarea capacităţilor echipamentelor, infrastructurii de telecomunicaţii existentă şi a know-how–ului firmelor specializate în vederea monitorizării de la distanță a sistemelor de securitate ce deservesc clădirile și obiectivele de stat sau private;
ARTS recomandă tuturor Clienţilor şi utilizatorilor de sisteme tehnice de securitate:
- să nu suspende contractele de întreţinere şi reparaţii ale sistemelor de securitate la efracţie şi incendiu motivând lipsa de activitate din locaţii – un sistem neverificat şi neîntreţinut corespunzător poate crea breşe majore de securitate cu consecinţe în pagube materiale importante;
- să aloce resurse pentru implementarea de măsuri de securitate suplimentare la efracţie dar şi la incendiu la obiectivele unde activitatea a fost oprită sau redusă;
- să folosească toate aplicațiile existente pentru a spori siguranța cetățeanului și a comunității, inclusiv cele ”open sources” dacă ele se dovedesc sigure, utile și conforme legislației.
ARTS recomandă, de asemenea, persoanelor fizice care au instalate sisteme de securitate și/sau de alarmare la efracție sau incendiu să le verifice periodic şi să le asigure mentenanța astfel încât acestea să fie 100% funcționale.
- Această criză va accentua necesitatea implementării tehnologiilor moderne de comunicaţii la distanţă voce-date pentru toţi operatorii economici până la cei mai mici şi din toate domeniile de activitate;
- Instituţiile statului vor simplifica birocraţia şi o vor schimba din cozile la ghişee în “online” profesionalizând angajaţii pentru această nouă abordare;
- Se va pune accentul în viitor pe dezvoltarea şi folosirea infrastructurii de telecomunicaţii pentru munca la domiciliu, monitorizarea la distanţă a sistemelor ce deservesc clădirile şi obiectivele, mijloacelor de deplasare chiar şi a oamenilor (evident, … în interesul şi pentru protecţia lor);
- Comerţul “online” şi Cultura “cashless” vor exploda;
- Se va deschide calea legală pentru serviciile la distanţă: învăţământ, servicii remote M2M, telemedicină, IoT, consultanţă juridică, economică etc.;
- Interacţiunea umană directă va fi tot mai mult înlocuită de cea indirectă prin utilizarea platformelor de socializare şi a multiplelor aplicaţii dedicate, lucru de altfel deloc deranjant pentru noile generaţii care se simt mult mai confortabil în mediul online;
- Tehnologiile „contactless” vor explodă din „teama de atingere” care va persista mult timp chiar după terminarea crizei;
- Telefonul mobil – aproape indispensabil astăzi – va deveni elementul principal prin care persoanele vor fi conectate, informate, monitorizate.